Decembrie. Peronul unei gari. Nu e urma de ninsoare. Si nici de soare. Doar vantul mai bate, muscand din bagajul meu bursusit cu vise, amintiri, dorinte, regrete...Nu, regrete nu! Regretele nu isi au locul in bagajul meu. Chiar daca unele experiente sunt ascunse in buzunare cu fermoare, nu e loc de regrete.
Astept...pe peronul garii. E o gara moderna, nu pustiita ca in cartile lui Paler. Si nici ciorile nu croncane sinistru deasupra ei. Aici zgomotul provine de la pasii calatorilor grabiti sa prinda trenul vietii lor. Unii intarzie, altii il pierd. Uneori se intampla sa intarzie trenul sau...sa nu vina deloc. Dar eu astept... sunt sigura ca al meu va veni pentru ca imi doresc sa vina. In viata trebuie sa ai grija ce iti doresti...
Astept... si ma uit in jur. Fiecare persoana trage dupa ea bagajul sau. Am vazut trolere colorate ce ascundeau cele mai marsave ganduri,am vazut genti mari de voiaj pline cu sperante si am vazut persoane ce isi duceau intreaga poveste intr-o geanta de mana. Ar trebui sa iti va mai spun cate ceva si despre bagajul meu,nu? Ei bine,bagajul meu nu iese cu nimic in evidenta. Poate doar cateva brelocuri cu valoare sentimentala fac diferenta. Eu car pe unde merg o doza de optimism, niste voie buna, ceva ambitie(ca altfel nu as putea cara un bagaj asa voluminos) si printre altele niste samanta de vorba(ca nu stii cand ai nevoie), putina viziune si neaparat un talisman(pentru noroc). Trebuie sa recunosc ca uneori bagajul devine prea greu pentru mine. Poate din cauza catorva dezamagiri, a unor lacrimi si a rautatilor. Dar am avut norocul (poate spre ghinionul altora) sa gasesc persoane saritoare care sa ma ajute si sa ma scoata din impas. Evident ca in schimbul "serviciilor prestate" le-am impartasit catva din povestea mea. Dar nu stiu din ce cauza nimeni nu a ascultat pana la final. Cu toate acestea, multumeam politicos, uram toate cele bune si asteptam in continuare...Ca si acum! Dar iata ca soseste trenul. Of! Iar e prea greu bagajul. Dintr-o data simt o mana care se ofera sa ma ajute...Mana are ochii albastri. "Incantata de cnostinta!". "Cam greu bagajul", imi apusera ochii albastri zambind tematori. "Daca ai sti cate am in el!" . "Vrei sa imi povestesti?" Am zambit si am pornit impreuna in acelasi tren. Sper sa nu se dea jos prea devreme...
