9 noiembrie

Ma auzi?
Vreau sa iti spun ceva.
 E important!
Dar nu ai avea cum...
esti departe si nu am cum sa iti spun ca ma gandesc la tine. Nici nu stiu daca iti e bine.
Azi scriu despre tine...pentru tine!
Poate vei afla intr-o zi si vei zambi.
 Vei zambi pe strada,
vei zambi intr-o seara
 sau vei zambi in patul altcuiva
 gandindu-te la mine.
Nu am uitat si tu stii...

Sweet september

De cateva zile norii plang...sa fie pentru ca ai disparut din viata mea? Nu, vremea nu s-a suparat cand ai plecat. Poate pentru ca inca speram sa te intorci. Intreg universul a inceput sa planga in momentul in care am realizat ca nu exista cale de intoarcere. Eu, vremea de afara, Bucurestiul, locurile umblate pentru ultima data, patul cel verde, mainile mele stiu ca vei ramane intr-un loc special, suspendat in timp. Chiar daca vrei sa ma uiti si chiar daca voi vrea sa te uit exista o forta superioara noua care ne va duce mereu in acel loc special...locul in care am fost 2. A fost intens, a fost fulgerator, a fost un vis si totusi o iluzie. Tricoul albastru
inca iti poarta mirosul, dar incet-incet se va estompa. Din acest motiv imi este frica sa il port si totusi o fac! Poate ca odata cu el se va estompa si privirea ta din mintea mea sau ideea ca as putea sa mai simt ceva. A fost intr-adevar sweet! I will always remember my sweet september!

Plati restante

Intreaga noastra viata este matematica. 1+1=2. Asa suntem invatati de mici, insa lucrurile se complica atunci cand 1 nu este ce pare a fi. Daca stam sa ne gandim putin, 1 poate fi vazut si ca 0.5+0.5 sau 0.1 de 10 ori sau n multe alte feluri.  Acesta este motivul pentru care uneori ne complicam existenta. Uneori 1 este simplu si fragil, iar alteori ne da batai de cap pentru ca 1 nu e singur, ci compus din mai multe parti mai mici. Putem trece cu vederea, putem gasi propriul algoritm de calcul, putem sa spunem chiar ca 2 e compus din  mai multe parti. Putem jongla, ne putem juca si putem pacali matematica vietii noastre pana la un punct. Acel punct cand matematica ne prinde din urma si ne cere socoteala. Ne putem bucura ca azi ne simtim de nota 10 pentru ca exista mai multi de 1 in ea, dar pana cand vom putea fi fericiti asa? Poate pana in momentul cand vezi mai mult zeroul din care e compus 10 si ajungi sa te simti si tu zero. Insa si 0 este un ideal atunci cand vezi ca parca iti da cu minus. Mai devreme sau mai tarziu calculele si combinatiile pe care nu le-ai luat in seama, ecuatiile nerezolvate la timp sau rezolvate superficial iti vor cere ele socoateala. Inevitabil ajungi la un moemnt dat si la geometrie si asa cum roata se invarte (vezi replica “what goes around comes around”) si sfera e rotunda. Unii spun ca repezinta perfectiunea. Eu sunt de parere ca exprima doar simplitatea. Dar este acea simplitate de care avem toti nevoie. Sfera, cercul sau zero e atunci cand la finalul calculelor, dupa ce ti-ai platit politele restante ajungi sa o iei de la capat. Devii incet-incet 1 in cautare de alt 1 pentru a forma acel 2. Acum cred ca 2 e cifra perfecta. 2 e perfect cand e simplu si curat. Tot ce putem face e sa incercam sa evoluam, sa crestem si sa ajungem sa fim 2 in 1 (cum spunea o piesa). 

http://www.youtube.com/watch?v=TOrnUquxtwA

Povesti cu masti

Ai aparut dinaintea ochilor mei ca o fantasma, ca un fum, ca o iluzie...insa nu iti puteam vedea fata. Purtai o masca...Masca pe care eu ti-o construisem atent.

Iti pictasem jumatate de fata cu albul inocentei si iti stropisem obrazul stang cu rosu arogant. Cateva pete albastrui dezvaluiau putin din dezinvoltura cu care te prezinti in fata oricui. Emanai siguranta, succes si nonsalanta. Si, desi eu iti creasem masca, ma intimidai teribil. Ma blocam de fiecare data cand mi te imaginam si brusc imi aparea si mie pe chip o masca. A mea era verde pentru a transmite prospetime si speranta sau poate de invidie ca nu puteam avea si eu atitudinea ta. Insa ma multumeam cu faptul ca din spatele mastii paream si eu aceeasi inocenta, inofensiva... Eram fascinata de contrastul mastii tale, imi doream ca verdele sa se amestece cu rosu si sa cream o poveste colorata impreuna. Dar intr-o zi m-am trezit si te-am vazut fara masca. Si am ramas uimita! Incet-incet ai coborat de pe piedestalul pe care eu te asezasem. Acum erai un simpu muritor,iar misterul se spulberase. Si, fara sa stiu, am renunta si eu la masca mea...Verdele a ramas doar in ochi...
Pentru tine probabil si eu eram o fantasma, iar cand vraja a disparut realitatea s-a dovedit a fi insuficienta!

Tic! Tac!

Tic! Tac! Iar eu privesc pe fereastra. Tic! Tac! E tarziu...E prea tarziu sa te mai intorci din drum si e prea tarziu sa iti cer asta. E prea tarziu sa te mai am si totusi cand te-am intalnit era devreme. Cand a trecut timpul? Cand s-a facut asa tarziu? E noapte! E intuneric! Doar cateva luminite se mai zaresc pe fereastra. Dar parca nu mai au stralucirea de alta data, stralucirea pe care o capata fiecare lucru impartit la doi. Dar e tarziu si am obosit...Am obosit sa incercsa te uit si am obosit sa mai sper. Luminile se sting si ele una cate una, iar sentimentele mi se cufunda intr-un intuneric dens. Nu se mai aude decat...Tic! Tac! e tarziu acum... sau poate ca atunci era prea devreme.

Alegeri

Da sau Nu? Viata e roz sau gri? Sa iti ascunzi sentimentele in spatele unui zambet sau sa te lasi descoperit cu riscul de a fi vulnerabil? Zi de zi facem alegeri, de cand deschidem ochii dimineata si pana cand punem capul pe perna seara. Dar azi am ales sa nu ma gandesc decat la mine. Am ales sa rad, am ales sa ma plimb si sa ma simt bine. Si chiar a functionat! ... O perioada! Insa cand picioarele obosite mi-au poposit o secunda, gandurile au inceput sa se desfasoare febril in mintea mea. Si, cum de cele mai multe ori gandim in imagini, am fost "bombardata" cu amintiri, dorinte si poate chiar regrete...priviri arzatoare, zambete strengaresti, miscari incitante, buze mincinoase sau maini puternice...Cum se pot aduna toate intr-o fractiune de secunda? Si cum pot fi ele in consens? De fapt, nu sunt! Pentru ca nu exista un EL/EA. Exista gesturi, cuvinte si intamplari...Exista diversi/e EI/ELE care ne influenteaza fara sa vrem. Si in momentul acela devin mai mult decat simple persoane, devin hoti de ganduri, de timp, de suflet. Acesti simpli EI/ Aceste simple ELE iti rapesc fara sa stii parti din tine. Si te trezesti osciland si balansandu-te, mai ceva ca pendula unui ceas, intre priviri caprui sau azurii, intre gesturi retinute sau ostentative, intre...EI/ELE. Si trebuie sa alegi. Sa alegi fara indoieli pentru ca odata facuta alegerea nu  e loc de dat inapoi. E greu, dar intr-un fel frumos pentru ca astfel ne asumam responsabilitatea si cream "povesti de spus nepotilor".

Lectia de singuratate

Exista momente frumoase in viata noastra, momente pe care nu le-am putea uita nici daca am suferi de amnezie, momente ce se impregneaza in suflet si nu in minte...Exista acele momente pe care le traiesti, pur si simplu! Si exista acele momente in care ramai tu cu tine si iti amintesti de clipele in care ai simtit ca traiesti cu adevarat: cand el te saruta, cand simteai fiori la o simpla privire si cand ai fi facut orice ca sa prelungesti acea stare de...,, indragosteala”.  Cand ramai singur te napadesc deodata tot felul de sentimente, ganduri si framantari. Oare...? Cand...? Cum...? si mai ales de ce?Poate de asta unele persoane nu pot sta singure. Ce mai poti face atunci cand nu mai ai ce sa iti spui?  E oare vorba de “nu pot”, “nu vreau” sau “nu stiu” sa fiu singur/a? Personal cred ca e o combinatie, cate putin din fiecare...In primul rand eu nu stiu sa fiu singura. Mi-a placut intotdeauna sa fiu inconjurata de oameni care sa ma faca sa ma simt bine, cu care sa port discutii interesante si care sa imi ofere putin din timpul lor. Dar oare eu ce am oferit in schimb? Sau poate nu ar trebui privita situatia ca un schimb, ca o negociere, ca un targ in piata? De ce imi pun astfel de intrebari? Pentru ca singuratatea te indeamna sa te gandesti la cai verzi. E atat de nesuferita si totusi e un bun psiholog pentru ca te face sa te intrebi lucruri si sa gasesti raspunsuri. Dar sunt incepatoare la acest capitol si nu stiu cum ar trebui sa procedez...de asta nu stiu sa fiu singura. Si nu stiu pentru ca nu am vrut asta pana acum. Poate ca imi era teama sau poate pentru ca nu am putut. Imi place sa fiu rasfatata, sa fiu alintata, sa mi se acorde atentie si cred ca a inceput sa imi placa sa si ofer altei persoane din timpul meu, din trairile mele, din mine...E al naibii de greu! Insa a venit momentul sa port o discutie cu doamna singuratate si sa ii povestesc despre mine. Ce poate fi mai frumos! Fiecare ar trebui sa faca asta la un moment dat...