In gara...

Decembrie. Peronul unei gari. Nu e urma de ninsoare. Si nici de soare. Doar vantul mai bate, muscand din bagajul meu bursusit cu vise, amintiri, dorinte, regrete...Nu, regrete nu! Regretele nu isi au locul in bagajul meu. Chiar daca unele experiente sunt ascunse in buzunare cu fermoare, nu e loc de regrete.
Astept...pe peronul garii. E o gara moderna, nu pustiita ca in cartile lui Paler. Si nici ciorile nu croncane sinistru deasupra ei. Aici zgomotul provine de la pasii calatorilor grabiti sa prinda trenul vietii lor. Unii intarzie, altii il pierd. Uneori se intampla sa intarzie trenul sau...sa nu vina deloc. Dar eu astept... sunt sigura ca al meu va veni pentru ca imi doresc sa vina. In viata trebuie sa ai grija ce iti doresti...
Astept... si ma uit in jur. Fiecare persoana trage dupa ea bagajul sau. Am vazut trolere colorate ce ascundeau cele mai marsave ganduri,am vazut genti mari de voiaj pline cu sperante si am vazut persoane ce isi duceau intreaga poveste intr-o geanta de mana. Ar trebui sa iti va mai spun cate ceva si despre bagajul meu,nu? Ei bine,bagajul meu nu iese cu nimic in evidenta. Poate doar cateva brelocuri cu valoare sentimentala fac diferenta. Eu car pe unde merg o doza de optimism, niste voie buna, ceva ambitie(ca altfel nu as putea cara un bagaj asa voluminos) si printre altele niste samanta de vorba(ca nu stii cand ai nevoie), putina viziune si neaparat un talisman(pentru noroc). Trebuie sa recunosc ca uneori bagajul devine prea greu pentru mine. Poate din cauza catorva dezamagiri, a unor lacrimi si a rautatilor. Dar am avut norocul (poate spre ghinionul altora) sa gasesc persoane saritoare care sa ma ajute si sa ma scoata din impas. Evident ca in schimbul "serviciilor prestate" le-am impartasit catva din povestea mea. Dar nu stiu din ce cauza nimeni nu a ascultat pana la final. Cu toate acestea, multumeam politicos, uram toate cele bune si asteptam in continuare...Ca si acum! Dar iata ca soseste trenul. Of! Iar e prea greu bagajul. Dintr-o data simt o mana care se ofera sa ma ajute...Mana are ochii albastri. "Incantata de cnostinta!". "Cam greu bagajul", imi apusera ochii albastri zambind tematori. "Daca ai sti cate am in el!" . "Vrei sa imi povestesti?" Am zambit si am pornit impreuna in acelasi tren. Sper sa nu se dea jos prea devreme...

Ai fost al meu...

De fiecare data cand gelozia ma incerca, mi-ai demostrat ca esti al meu strangandu-ma in brate.
De fiecare data cand vreo “tipa bine” te analiza,m-ai asigurat ca esti al meu, zambindu-mi.
De fiecare data cand baietii faceau glume pe seama noastra, am stiut ca esti al meu pentru ca nu iti pasa.
De fiecare data cand ieseam separat “in lume” am stiut ca esti al meu pentru ca gaseai cate un pretext sa ma suni
si stiam ca vei fi acolo dupa o zi grea pentru ca erai al meu. Erai…
E ciudat cum tocmai eu, cea care credea ca nu va apartine niciodata unei persoane, folosesc atat de mult acest pronume posesiv. Si chiar daca nu ai fost niciodata al meu, imi lipseste faptul ca ma faceai sa cred ca asa e. Dar mi-am pierdut orice drept de a te mai crede al meu. O parte din mine nici nu vrea ca tu sa fii al meu, de teama momentului in care tu nu ai mai vrea sa fii…al meu. E prea tarziu sa mai fii al meu…si totusi atat de devreme.

Proba de creatie

Introducere basm: A fost odata ca niciodata o printesa vioaie, cu ochi mari si verzi, un copil dorit ce a umplut regatul de lumina odata cu venirea pe lume. Real life: Regatul de clestar e de fapt o inchisoare infecta, iar garzi sunt chiar cei care ar trebui sa te aprecieze cel mai mult. Nu exista balauri, ci doar oameni parsivi ce isi urmaresc interesele; nu exista lanturi, ci mediocritatea din care incerci sa evadezi; nu exista Fat-Frumos ce vine sa te salveze, ci doar iluzia…

Film prost: Intr-o familie ce locuia intr-un cartier select se naste fiica mult-dorita, iar parintii ii sunt alaturi pe tot parcursul vietii, inclusive in final, cand are ea insasi copii.Asta ar fi scena clasica dintr-un film apreciat de spectator. De fapt, parintii ce isi doreau atat fiica, ajung fie sa o sufoce cu dragostea lor, ori sa dea doi bani pe visele, sperantele si aspiratiile ei…copilul, in disperare de cauza decide sa nu aiba familia lui, devine instabil emotional sau comite vreun gest extrem.

Teatru:

Decor: o sala de spital

Personaje: doctoral, mama, tatal, copilul

Fericire maxima, plansete de bucurie, scancet de copil…

Decor: camera decorate modest

Personaje:mama, copilul(fara doctor-evident si fara tata-ce ar fi fost oricum de décor)

Scena tensionata…Mama ii adreseaza fiicei cuvinte jignitoare, acesta raspunde pe masura, tipete, lamentari, victimizari…final dramatic: una dintre ele cedeaza. Fizic! Un nume este sters de pe lista celor ce se invart inca in caruselul numit viata.

As fi trebuit sa dau la ATF, nu?Sunt buna de regizor;)

Jucarii si jucarele II

Se spune ca diferenta dintre adulti si copii consta in pretul jucariilor. Daca in copilarie parintii imi cumparau o papusa pentru a-mi aduce zambetul pe fata, acum imi procur singura “jucariile” ce imi satisfac anumite nevoi. Femeile isi cumpara tot felul de nimicuri, dar cele mai de pret “jucarii” sunt cele pentru care nu dam bani. Fie ca ne aducem aminte de Ken cel musculos, papuselul cu masina “Fulger” sau doctorasul in halat alb…orice femeie vrea sa aiba jucaria ei. Dar ce se intampla cand ne vedem in situatia de a imparti ‘jucariile’? Copilul rasfatat din noi iese la iveala. In copilarie eu nu imparteam jucariile, obicei ce s-a pastrat in timp. Nu imi placea sa stiu ca mainile alcuiva au pipait frivole jucaria mea, ca mi-au imbracat sau dezbracat papusa dupa bunul lor plac sau mai rau, ca mi-au stricat-o. Sunt egoista! Prefer sa am jucariile mele. Cand eram mica aveam un iepuras de plus preferat, cu rochita si frundita, acum…nu mai are rochita si nici fundita. Si poate ca nu mai e doar unul. Odata cu trecerea timpului ne dam seama ca a ne limita la o singura papusa, cand pe piata exista o oferta asa variata, este destul de greu, mai ales cand sunt ambulate atat de frumos sau au atatea intrebuintari. Exista papusi care ne ajuta sa dormim sau care, din contra, ne tin treze toata noaptea, papusi care ne spun vorbe vrajite, mai ceva ca in povesti, papusi care ne aduc zambetul pe buze sau care ne ajuta sa ne maturizam. Indiferent de preferinte, orice femeie poate gasi o jucarie pe gustul ei(sau mai multe). Cat timp o va pastra si cum se va juca cu ea…nici ea nu stie!

Jucarii si jucarele

Inca de cand suntem mici descoperim fascinanta activitate de a manipula.
E adevarat, cand suntem mici manipulam jucariile, papusile si masinutele in sensul propriu al cuvantului : “A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manevra”(DEX online). Cu timpul, insa, acest cuvant capata alta semnificatie. Eu, ca o studenta la comunicare constiincioasa, ar trebui sa stiu mai bine decat oricine ca manipularea este actiunea prin care un individ/grup este determinat sa gandesca si sa actioneze conform intereselor initiatorului (si nu ale sale), avand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Cu alte cuvinte…a manipula inseamna a obtine ce vrei fara ca celalalt sa isi idea seama;). Dar pornisem de la jucarii…in copilarie papusica Barbie ramane cu frumosul Ken,toate intalnirile decurg minunat si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ca in povesti… Si cu povestile e alta nebunie. Suntem indoctrinati inca de mici, ni se implanteaza ideea ca fericirea pana la adanci batraneti este un “must” si doar lupul cel rau are de pierdut in final. Dar ce se intampla atunci cand crestem si ne dam seama ca datele problemei se schimba? Cum reactionam cand ne dam seama ca e posibil sa nu fim “fericiti pana la adanci batraneti” ? Manipulam! Ne amintim de copilarie si, asa cum alta data papuselele faceau ce voiam noi, acum, prin tehnici de persuasiune ce distorsioneaza adevarul, ne atingem scopurile folosindu-ne de ceilalti. La fel cum exista mai multe moduri de a te juca cu papusi, tot asa exista mai multe metode de a manipula si tot atatea instrumente: psihologice, sentimentale, materiale, sexual s.a., in final toate au aceeasi intrebuintare: aceea de a ne duce spre drumul catre “fericire”. Si…putem fi condamnati pentru asta? In niciun caz…povestile copilariei noastre sunt de vina!

To be continued...

Iubesc...si sunt iubita

Exista o gluma care spune ca femeia are nevoie de 4 animale pe langa ea: o vulpe la gat, un jaguar in garaj, un tigru in pat si un bou care sa-i suporte cheltuielile. Pe acelasi sistem, pentru a fi fericita, o femeie are nevoie de un barbat tandru, care sa stie cum sa ii vorbeasca, un barbat care sa stie sa o domine cand e nevoie, un barbat care sa ii ofere atentia cuvenita etc…si ce e cel mai important: ca ei sa nu se cunoasca!:-) pare amuzant, dar pus in practica nu e chiar asa. Intotdeauna vor exista persoane care ne iubesc, pe care le iubim. Existenta ni se complica in momentul in care aceste persoane nu coincid. La fel si situatia “Iubesc si sunt iubita: il iubesc pe vasile si ma iubeste ion” nu e un deziderat. De ce gandurile astea tocmai acum? Pur si simplu! Sau poate pentru ca iubirea impartasita pare a fi un subiect al romanelor siropoase, gen Sandra Brown. E adevarat, lucrurile frumoase vin in timp; e adevarat si ca odata marturisita, dragostea (poate ca) isi pierde din valoare, dar o data in viata as vrea sa stiu cum e! Nu e momentul si poate ca daca as avea-o nu as sti sa o pretuiesc, dar vreau sa am sansa sa ii dau cu piciorul. Tu, cel care mi-ai declarat dragostea,desi nu ai simtit-o, tu, cel care mi-ai spus-o, dar de teama sa nu iti raspund ai plecat cu “o alta”, tu, cel care te-ai prefacut ca ai simtit-o, tu, cel care nu mi-ai declarat-o, tu, cel care nu mi-ai demostrat-o, tu, cel care poate nu ai simtit-o niciodata…tu, trebuia sa ai rabdare! Trebuia sa mai astepti! Iar tu, cel care mi-ai spus-o si mi-ai demostrat-o, tu, cel care ai avut curajul, numai tu ai avut de suferit. Imi pare rau…

Fun

Indeed!

Exchanging body heat in the passenger's seat. (clipped to polyvore.com)