Sunt copil...

Sunt copil pentru ca inca mai cred ca exista povesti de dragoste, desi exemplele sunt rare. Inca mai sper ca voi povesti nepotilor basmul intalnirii cu bunicul lor. Inca mai cred ca va exista un bunic. Insa, totodata, ratiunea specifica adultilor, oamenilor maturi, ma impinge sa cred ca nu exista decat casatorii din interes, ca basmul e de fapt infasurat de un voal de pragmatism bazat pe interese egoiste si poate ca nu va exista niciun bunic si niciun nepot. Ce este cel mai greu este cand devii constient ca actiunile tale au consecinte asupra celor din jur, ca trebuie sa iti asumi responsabilitati. Dar exista si oameni care nu constientizeaza lucrul asta.Sau poate nu vor sa recunoasca. Poate ca e mai bine asa… L-ai/ai inselat-o, dar pretinzi in continuare ca totul e roz; V-ati intalnit intamplator, i-ai dat sperante si apoi ai dat inapoi; Iti e foarte usor sa crezi ca oricine e vinovat, mai putin tu; cu totii ne regasit sau ne-am gasit la un moment dat in situatiile acestea, dar cat vom continua sa fugim de raspundere? Eu pot sa mai copilaresc…la 20 de ani nu esti tocmai in pozitia de a medita prea mult asupra actiunilor tale, dar tu? Cu tine cum ramane? Vrei sa fii tanar pentru totdeauna sau pur si simplu daca ai fi direct ar insemna ca esti barbat adevarat?