Ai fost al meu...

De fiecare data cand gelozia ma incerca, mi-ai demostrat ca esti al meu strangandu-ma in brate.
De fiecare data cand vreo “tipa bine” te analiza,m-ai asigurat ca esti al meu, zambindu-mi.
De fiecare data cand baietii faceau glume pe seama noastra, am stiut ca esti al meu pentru ca nu iti pasa.
De fiecare data cand ieseam separat “in lume” am stiut ca esti al meu pentru ca gaseai cate un pretext sa ma suni
si stiam ca vei fi acolo dupa o zi grea pentru ca erai al meu. Erai…
E ciudat cum tocmai eu, cea care credea ca nu va apartine niciodata unei persoane, folosesc atat de mult acest pronume posesiv. Si chiar daca nu ai fost niciodata al meu, imi lipseste faptul ca ma faceai sa cred ca asa e. Dar mi-am pierdut orice drept de a te mai crede al meu. O parte din mine nici nu vrea ca tu sa fii al meu, de teama momentului in care tu nu ai mai vrea sa fii…al meu. E prea tarziu sa mai fii al meu…si totusi atat de devreme.

Proba de creatie

Introducere basm: A fost odata ca niciodata o printesa vioaie, cu ochi mari si verzi, un copil dorit ce a umplut regatul de lumina odata cu venirea pe lume. Real life: Regatul de clestar e de fapt o inchisoare infecta, iar garzi sunt chiar cei care ar trebui sa te aprecieze cel mai mult. Nu exista balauri, ci doar oameni parsivi ce isi urmaresc interesele; nu exista lanturi, ci mediocritatea din care incerci sa evadezi; nu exista Fat-Frumos ce vine sa te salveze, ci doar iluzia…

Film prost: Intr-o familie ce locuia intr-un cartier select se naste fiica mult-dorita, iar parintii ii sunt alaturi pe tot parcursul vietii, inclusive in final, cand are ea insasi copii.Asta ar fi scena clasica dintr-un film apreciat de spectator. De fapt, parintii ce isi doreau atat fiica, ajung fie sa o sufoce cu dragostea lor, ori sa dea doi bani pe visele, sperantele si aspiratiile ei…copilul, in disperare de cauza decide sa nu aiba familia lui, devine instabil emotional sau comite vreun gest extrem.

Teatru:

Decor: o sala de spital

Personaje: doctoral, mama, tatal, copilul

Fericire maxima, plansete de bucurie, scancet de copil…

Decor: camera decorate modest

Personaje:mama, copilul(fara doctor-evident si fara tata-ce ar fi fost oricum de décor)

Scena tensionata…Mama ii adreseaza fiicei cuvinte jignitoare, acesta raspunde pe masura, tipete, lamentari, victimizari…final dramatic: una dintre ele cedeaza. Fizic! Un nume este sters de pe lista celor ce se invart inca in caruselul numit viata.

As fi trebuit sa dau la ATF, nu?Sunt buna de regizor;)

Jucarii si jucarele II

Se spune ca diferenta dintre adulti si copii consta in pretul jucariilor. Daca in copilarie parintii imi cumparau o papusa pentru a-mi aduce zambetul pe fata, acum imi procur singura “jucariile” ce imi satisfac anumite nevoi. Femeile isi cumpara tot felul de nimicuri, dar cele mai de pret “jucarii” sunt cele pentru care nu dam bani. Fie ca ne aducem aminte de Ken cel musculos, papuselul cu masina “Fulger” sau doctorasul in halat alb…orice femeie vrea sa aiba jucaria ei. Dar ce se intampla cand ne vedem in situatia de a imparti ‘jucariile’? Copilul rasfatat din noi iese la iveala. In copilarie eu nu imparteam jucariile, obicei ce s-a pastrat in timp. Nu imi placea sa stiu ca mainile alcuiva au pipait frivole jucaria mea, ca mi-au imbracat sau dezbracat papusa dupa bunul lor plac sau mai rau, ca mi-au stricat-o. Sunt egoista! Prefer sa am jucariile mele. Cand eram mica aveam un iepuras de plus preferat, cu rochita si frundita, acum…nu mai are rochita si nici fundita. Si poate ca nu mai e doar unul. Odata cu trecerea timpului ne dam seama ca a ne limita la o singura papusa, cand pe piata exista o oferta asa variata, este destul de greu, mai ales cand sunt ambulate atat de frumos sau au atatea intrebuintari. Exista papusi care ne ajuta sa dormim sau care, din contra, ne tin treze toata noaptea, papusi care ne spun vorbe vrajite, mai ceva ca in povesti, papusi care ne aduc zambetul pe buze sau care ne ajuta sa ne maturizam. Indiferent de preferinte, orice femeie poate gasi o jucarie pe gustul ei(sau mai multe). Cat timp o va pastra si cum se va juca cu ea…nici ea nu stie!

Jucarii si jucarele

Inca de cand suntem mici descoperim fascinanta activitate de a manipula.
E adevarat, cand suntem mici manipulam jucariile, papusile si masinutele in sensul propriu al cuvantului : “A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manevra”(DEX online). Cu timpul, insa, acest cuvant capata alta semnificatie. Eu, ca o studenta la comunicare constiincioasa, ar trebui sa stiu mai bine decat oricine ca manipularea este actiunea prin care un individ/grup este determinat sa gandesca si sa actioneze conform intereselor initiatorului (si nu ale sale), avand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Cu alte cuvinte…a manipula inseamna a obtine ce vrei fara ca celalalt sa isi idea seama;). Dar pornisem de la jucarii…in copilarie papusica Barbie ramane cu frumosul Ken,toate intalnirile decurg minunat si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ca in povesti… Si cu povestile e alta nebunie. Suntem indoctrinati inca de mici, ni se implanteaza ideea ca fericirea pana la adanci batraneti este un “must” si doar lupul cel rau are de pierdut in final. Dar ce se intampla atunci cand crestem si ne dam seama ca datele problemei se schimba? Cum reactionam cand ne dam seama ca e posibil sa nu fim “fericiti pana la adanci batraneti” ? Manipulam! Ne amintim de copilarie si, asa cum alta data papuselele faceau ce voiam noi, acum, prin tehnici de persuasiune ce distorsioneaza adevarul, ne atingem scopurile folosindu-ne de ceilalti. La fel cum exista mai multe moduri de a te juca cu papusi, tot asa exista mai multe metode de a manipula si tot atatea instrumente: psihologice, sentimentale, materiale, sexual s.a., in final toate au aceeasi intrebuintare: aceea de a ne duce spre drumul catre “fericire”. Si…putem fi condamnati pentru asta? In niciun caz…povestile copilariei noastre sunt de vina!

To be continued...

Iubesc...si sunt iubita

Exista o gluma care spune ca femeia are nevoie de 4 animale pe langa ea: o vulpe la gat, un jaguar in garaj, un tigru in pat si un bou care sa-i suporte cheltuielile. Pe acelasi sistem, pentru a fi fericita, o femeie are nevoie de un barbat tandru, care sa stie cum sa ii vorbeasca, un barbat care sa stie sa o domine cand e nevoie, un barbat care sa ii ofere atentia cuvenita etc…si ce e cel mai important: ca ei sa nu se cunoasca!:-) pare amuzant, dar pus in practica nu e chiar asa. Intotdeauna vor exista persoane care ne iubesc, pe care le iubim. Existenta ni se complica in momentul in care aceste persoane nu coincid. La fel si situatia “Iubesc si sunt iubita: il iubesc pe vasile si ma iubeste ion” nu e un deziderat. De ce gandurile astea tocmai acum? Pur si simplu! Sau poate pentru ca iubirea impartasita pare a fi un subiect al romanelor siropoase, gen Sandra Brown. E adevarat, lucrurile frumoase vin in timp; e adevarat si ca odata marturisita, dragostea (poate ca) isi pierde din valoare, dar o data in viata as vrea sa stiu cum e! Nu e momentul si poate ca daca as avea-o nu as sti sa o pretuiesc, dar vreau sa am sansa sa ii dau cu piciorul. Tu, cel care mi-ai declarat dragostea,desi nu ai simtit-o, tu, cel care mi-ai spus-o, dar de teama sa nu iti raspund ai plecat cu “o alta”, tu, cel care te-ai prefacut ca ai simtit-o, tu, cel care nu mi-ai declarat-o, tu, cel care nu mi-ai demostrat-o, tu, cel care poate nu ai simtit-o niciodata…tu, trebuia sa ai rabdare! Trebuia sa mai astepti! Iar tu, cel care mi-ai spus-o si mi-ai demostrat-o, tu, cel care ai avut curajul, numai tu ai avut de suferit. Imi pare rau…

Jumatati de masura

Astazi sunt fericta!Sunt pe cale de a-mi atinge unul din telurile pe anul acesta. De fapt, sunt fericta doar pe jumatate. Mai de asteptat si de muncit putin (sau mai mult). Toate lucrurile frumoase se lasa asteptate. Iar noi, oameni cu vise marete ce se imbata cu fericirea unei clipe, ne multumim cu orice crampei de implinire care ni se ofera. Fericirea vine intotdeauna in portii mici, iar daca se depaseste masura, gustul pelinului se face simtit la scurt timp. De ce trebuie sa ne multumim doar cu jumatati de masura si nu putem savura o cupa plina de nectar? Privind insa din alta perspective putem considera ca in viata trebuie sa existe intotdeauna un echilibru si de aceea momentele frumoase, implinitele si realizarile trebuie dublate de insuccese, dezamagiri sau tristete. Daca nu ar exista gustul amarui cum am mai aprecia dulceata vietii? Pe sistemul “ ca sa fie bine, sa nu fie rau”…va doresc sa aveti parte de echilibru.

Sunt copil...

Sunt copil pentru ca inca mai cred ca exista povesti de dragoste, desi exemplele sunt rare. Inca mai sper ca voi povesti nepotilor basmul intalnirii cu bunicul lor. Inca mai cred ca va exista un bunic. Insa, totodata, ratiunea specifica adultilor, oamenilor maturi, ma impinge sa cred ca nu exista decat casatorii din interes, ca basmul e de fapt infasurat de un voal de pragmatism bazat pe interese egoiste si poate ca nu va exista niciun bunic si niciun nepot. Ce este cel mai greu este cand devii constient ca actiunile tale au consecinte asupra celor din jur, ca trebuie sa iti asumi responsabilitati. Dar exista si oameni care nu constientizeaza lucrul asta.Sau poate nu vor sa recunoasca. Poate ca e mai bine asa… L-ai/ai inselat-o, dar pretinzi in continuare ca totul e roz; V-ati intalnit intamplator, i-ai dat sperante si apoi ai dat inapoi; Iti e foarte usor sa crezi ca oricine e vinovat, mai putin tu; cu totii ne regasit sau ne-am gasit la un moment dat in situatiile acestea, dar cat vom continua sa fugim de raspundere? Eu pot sa mai copilaresc…la 20 de ani nu esti tocmai in pozitia de a medita prea mult asupra actiunilor tale, dar tu? Cu tine cum ramane? Vrei sa fii tanar pentru totdeauna sau pur si simplu daca ai fi direct ar insemna ca esti barbat adevarat?

Imi era dor sa scriu

Scriu din nou...Cuvintele se astern precum stropii de ploaie ce se scurg pe fereastra mea. Fiecare picatura poarta cu ea o farama din framantarile mele. O picatura ici, o picatura colo...acum a stat! E liniste! Ma reculeg...Incepe iar, mai tare si ma gandesc daca mai exista cineva care sa asculte ploaia. Oare tu ai vrea sa ascultam ploaia impreuna?Sau daca ar incepe sa ploua m-ai acoperi cu bratul pentru a ma proteja? Visez...din nou! Se intampla rar si de fiecare data din cauza/datorita cui nu trebuie. Asa e vara...de fiecare data! Devin melancolica si...visez.
De aceasta data revelatia mi-e acompaniata de acorduri de chitara si versuri de suflet. Am pornit intr-o incursiune catre...mine si am descoperit folk-ul. Am descoperit si faptul ca m-am schimbat mult. M-am schimbat in comparatie cu mine, cea de anul trecut. Simt ca ma maturizez...se spune ca "nu imbatranesti cand ai depasit o anumita varsta, ci cand incepi sa iti tradezi idealurile".Cred ca mi-am tradat cateva sau le-am ratacit pe drum. Sau poate ca doar s-au schimbat intre timp. Nu mai stiu! Doar intrebarile au ramas aceleasi...Dar nu ma mai agit. Tot ce pot sa fac este sa incerc sa ma cunosc mai bine si sa sper ca intr-o zi nu voi fi singura care isi doreste asta...
Pana atunci...ascult folk!

http://www.youtube.com/watch?v=W8x-McfJO-0

Cum ar fi...?

As vrea sa fiu apa…da! Apa este pura, curata, limpede, puternica...este insusi izvorul vietii.
Si de ce nu ... DUNAREA ?!-Donau (in limba germana), Dunaj (în limba slovacă), Duna în (limba maghiară), Dunav (în limba sârbocroată), Дунав/Dunav; Дунав (în limba bulgară), Дунай –(Dunai-în limba ucraineană). De asemenea si celelalte popoare au vrut sa ii dea o denumire aparte, astfel ca englezii si francezii ii spun Danube, iar turcii Tuna.
Intotdeauna mi-am dorit sa vizitez diverse tari, sa cunosc culturi diferite si sa aflu secretele fascinante ale altor popoare. Daca as fi acest al doilea fluviu din Europa as putea sa vizitez 10 tari, 10 taramuri fermecate, care mai de care mai frumoase: Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, România, Ucraina, Serbia. Trecand prin capitalele acestora as invata sa spun Tschüß, Mennyire sau Pozdrav.
Da, as vrea sa strabat tarmurile tuturor acestor tari, dar mai presus de toate mi-as dori sa fiu Dunarea pentru a strabate o parte din Romania, pentru ca 29,9% din bazinul acestui fluviu se regaseste pe teritoriul tarii noastre.
Da! As vrea sa fiu acest fluviu-Danubius-dupa vechea denumire latina, mi-ar placea sa ascult cantecele de pe vasele de croaziera, sa pastrez secretele indragostitilor ce se saruta pe mal si sa duc cu mine o parte din istoria fiecarui coltisor de tara. As putea sa admir peisaje mirobolante, dar as putea sa ofer si eu minunatii naturale cel mai concludent exemplu fiind Delta... Si in final as putea sa ma contopesc, sa ma daruiesc cu totul Marii Negre.
Dar cum nu ma pot transforma, ma multumesc sa celebrez doar Ziua Internationala a Dunarii, 29 iunie, si sa particip la seminariile si concursurile organizate cu acesta ocazie in Municipiul Oltenita, acest mic port la Dunare. Asa ca ne intalnim incepand de maine in port, ca sa participam la curatirea zonei portuare a Oltenitei sau in parc, pentru a desena pe asfalt ;)

Pentru mai multe informatii : http://www.calarasi.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=3236

P.S. Eu inca mai sper...daca nu acum, macar intr-o viata viitoare!:D

Remember...

Astazi ti-as fi spus "La multi ani!"...Mi-ai fi raspuns ironic ca intotdeauna si te-as fi considerat un nesuferit...Un nesuferit care insa imi lipseste acum, un nesuferit pe care nu l-am inteles decat poate prea tarziu...

Nu pot decat sa sper ca acolo undeva esti bine...ne privesti...si...

Eu nu voi uita ... rasaritul, epava, valurile ce stergeau complice cuvintele obscene scrise pe nisipul umed, rasete, cantec, tinerete...nebunie...

"Cand va pleca unul nu va mai fi la fel" Asa spuneam...si totul s-a schimbat! Amintirile insa raman!

Ma simt cumva vinovata ca nu am mai trecut demult pe la mormant...dar stiu ca acolo nu esti tu. Acolo este doar o urma materiala a unui om ce avea inca multe de facut, dar care isi indeplinise,poate,toate visele... Se spune ca atunci cand ne atingem toate telurile se sfarseste viata noastra...De aceea eu imi construiesc vise din nisip, din amintiri, din himere...Nu imi pasa ca pot fi destramate la prima adiere de vant... Dar pana la urma asta facem toti... Cine stie cat va mai dura?...Singurul lucru pe care il stiu este ca nimeni nu imi poate fura amintirile si acolo te voi pastra...

Mare...vara...Costinesti!

Ne vom regasi candva...

cu masca...fara masca

"-Vedeti, am vorbit despre viata!
- Si a fost chiar frumos.:)
- Shhh! S-ar putea sa nu se mai intample a doua oara, am spus eu!"
Si toate m-au privit ciudat... ce stiam eu si ele nu?

Acesta este un fragment dintr-o discutie purtata azi cu niste colege. Am vorbit despre viata...dar se pare ca nu multi apreciaza discutiile despre viata. Nu dom'le noi vrem sa facem ore, suntem si atenti de fiecare data, noua chiar ne pasa! Si uite asa ajungem in situatii penibile din cauza ca vorbim despre viata...

Dar mie imi place! Astazi am atins un subiect sensibil, si anume... personalitatea si comportamentul nostru in relatie cu societatea.
Se pare ca odata cu trecerea timpului si initiearea in ceea ce se cheama viata, ne schimbam si devenim...ca ei! Care ei? Ca restul! Cum adica?O sa fim doar un element insignifiant din acesta masa numita "societate"? Cu nimic mai buni? Cu nimic mai rai? Cu nimic mai altfel?
Viata o sa va schimbe...!
Am ajuns sa ma gandesc cu groaza la viata:-s Cum mah? Asta e Bau-Bau(nuj dk se scrie q litere mari). Adica o sa ne schimbam mentalitatea sau comportamentul doar de dragul altora? e adevarat ca un sentiment de conservare ma incearca, dar nu intr-atat incat sa ma schimb de dragul adaptarii. Am mai spus ca imi place sa fiu macar putin "ciudata" si recent am observat ca sunt o "outsideritza"(dk asa se zice la feminin:p).
Si astfel am ajuns noi la concluzia ca trebuie sa purtam masti...de frica sa nu fim raniti, de frica sa nu fim judecati sau chiar de frica sa nu "ne spele creietul" sau ce a mai ramas din el...Si uite asa ajungem la dualitate si dam in alte nebuneli...si ne vedem la nr. 9 :D
Unele persoane sunt de parere ca ar trebui sa incercam o multipla personalitate inca de pe bancile liceului. Hai sa nu ne spunem parerea ca o sa vada astia ca suntem destepti, hai sa nu vorbim tampenii ca o sa creada ceilalti ca suntem nebuni, hai sa nu ne aratam sentimentele ca se prea-poate sa isi dea cineva seama ca suntem umani.
Si revenim la postul anterior...la imaturitate, la lipsa asumarii responsabilitatii.
Dar cine sunt eu sa vorbesc despre responsabilitati?
Fiecare are pana la urma dreptul sa face ce vrea cu viata lui...deci hai sa ne ascundem si sa alergam spre...nicaieri.

Btw, am observat ca sunt foarte agresiva-depresiva in posturile mele. Promit ca o sa incerc sa scriu si ceva mai vesel&funny:D O sa....;))

Oricum viata e frumoasa! Si cu masca...si fara masca!;)

Am inceput sa scriu...

Am inceput sa scriu...

-pentru ca e primavara

-pentru ca azi a fost frumos afara

-pentru ca oricine poate vorbi oricand despre viata

-pentru ca desi putem vorbi despre viata,nu stim cum sa o definim

-pentru ca viata e frumoasa(uneori;)))