Proba de creatie

Introducere basm: A fost odata ca niciodata o printesa vioaie, cu ochi mari si verzi, un copil dorit ce a umplut regatul de lumina odata cu venirea pe lume. Real life: Regatul de clestar e de fapt o inchisoare infecta, iar garzi sunt chiar cei care ar trebui sa te aprecieze cel mai mult. Nu exista balauri, ci doar oameni parsivi ce isi urmaresc interesele; nu exista lanturi, ci mediocritatea din care incerci sa evadezi; nu exista Fat-Frumos ce vine sa te salveze, ci doar iluzia…

Film prost: Intr-o familie ce locuia intr-un cartier select se naste fiica mult-dorita, iar parintii ii sunt alaturi pe tot parcursul vietii, inclusive in final, cand are ea insasi copii.Asta ar fi scena clasica dintr-un film apreciat de spectator. De fapt, parintii ce isi doreau atat fiica, ajung fie sa o sufoce cu dragostea lor, ori sa dea doi bani pe visele, sperantele si aspiratiile ei…copilul, in disperare de cauza decide sa nu aiba familia lui, devine instabil emotional sau comite vreun gest extrem.

Teatru:

Decor: o sala de spital

Personaje: doctoral, mama, tatal, copilul

Fericire maxima, plansete de bucurie, scancet de copil…

Decor: camera decorate modest

Personaje:mama, copilul(fara doctor-evident si fara tata-ce ar fi fost oricum de décor)

Scena tensionata…Mama ii adreseaza fiicei cuvinte jignitoare, acesta raspunde pe masura, tipete, lamentari, victimizari…final dramatic: una dintre ele cedeaza. Fizic! Un nume este sters de pe lista celor ce se invart inca in caruselul numit viata.

As fi trebuit sa dau la ATF, nu?Sunt buna de regizor;)

Jucarii si jucarele II

Se spune ca diferenta dintre adulti si copii consta in pretul jucariilor. Daca in copilarie parintii imi cumparau o papusa pentru a-mi aduce zambetul pe fata, acum imi procur singura “jucariile” ce imi satisfac anumite nevoi. Femeile isi cumpara tot felul de nimicuri, dar cele mai de pret “jucarii” sunt cele pentru care nu dam bani. Fie ca ne aducem aminte de Ken cel musculos, papuselul cu masina “Fulger” sau doctorasul in halat alb…orice femeie vrea sa aiba jucaria ei. Dar ce se intampla cand ne vedem in situatia de a imparti ‘jucariile’? Copilul rasfatat din noi iese la iveala. In copilarie eu nu imparteam jucariile, obicei ce s-a pastrat in timp. Nu imi placea sa stiu ca mainile alcuiva au pipait frivole jucaria mea, ca mi-au imbracat sau dezbracat papusa dupa bunul lor plac sau mai rau, ca mi-au stricat-o. Sunt egoista! Prefer sa am jucariile mele. Cand eram mica aveam un iepuras de plus preferat, cu rochita si frundita, acum…nu mai are rochita si nici fundita. Si poate ca nu mai e doar unul. Odata cu trecerea timpului ne dam seama ca a ne limita la o singura papusa, cand pe piata exista o oferta asa variata, este destul de greu, mai ales cand sunt ambulate atat de frumos sau au atatea intrebuintari. Exista papusi care ne ajuta sa dormim sau care, din contra, ne tin treze toata noaptea, papusi care ne spun vorbe vrajite, mai ceva ca in povesti, papusi care ne aduc zambetul pe buze sau care ne ajuta sa ne maturizam. Indiferent de preferinte, orice femeie poate gasi o jucarie pe gustul ei(sau mai multe). Cat timp o va pastra si cum se va juca cu ea…nici ea nu stie!

Jucarii si jucarele

Inca de cand suntem mici descoperim fascinanta activitate de a manipula.
E adevarat, cand suntem mici manipulam jucariile, papusile si masinutele in sensul propriu al cuvantului : “A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manevra”(DEX online). Cu timpul, insa, acest cuvant capata alta semnificatie. Eu, ca o studenta la comunicare constiincioasa, ar trebui sa stiu mai bine decat oricine ca manipularea este actiunea prin care un individ/grup este determinat sa gandesca si sa actioneze conform intereselor initiatorului (si nu ale sale), avand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Cu alte cuvinte…a manipula inseamna a obtine ce vrei fara ca celalalt sa isi idea seama;). Dar pornisem de la jucarii…in copilarie papusica Barbie ramane cu frumosul Ken,toate intalnirile decurg minunat si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ca in povesti… Si cu povestile e alta nebunie. Suntem indoctrinati inca de mici, ni se implanteaza ideea ca fericirea pana la adanci batraneti este un “must” si doar lupul cel rau are de pierdut in final. Dar ce se intampla atunci cand crestem si ne dam seama ca datele problemei se schimba? Cum reactionam cand ne dam seama ca e posibil sa nu fim “fericiti pana la adanci batraneti” ? Manipulam! Ne amintim de copilarie si, asa cum alta data papuselele faceau ce voiam noi, acum, prin tehnici de persuasiune ce distorsioneaza adevarul, ne atingem scopurile folosindu-ne de ceilalti. La fel cum exista mai multe moduri de a te juca cu papusi, tot asa exista mai multe metode de a manipula si tot atatea instrumente: psihologice, sentimentale, materiale, sexual s.a., in final toate au aceeasi intrebuintare: aceea de a ne duce spre drumul catre “fericire”. Si…putem fi condamnati pentru asta? In niciun caz…povestile copilariei noastre sunt de vina!

To be continued...

Iubesc...si sunt iubita

Exista o gluma care spune ca femeia are nevoie de 4 animale pe langa ea: o vulpe la gat, un jaguar in garaj, un tigru in pat si un bou care sa-i suporte cheltuielile. Pe acelasi sistem, pentru a fi fericita, o femeie are nevoie de un barbat tandru, care sa stie cum sa ii vorbeasca, un barbat care sa stie sa o domine cand e nevoie, un barbat care sa ii ofere atentia cuvenita etc…si ce e cel mai important: ca ei sa nu se cunoasca!:-) pare amuzant, dar pus in practica nu e chiar asa. Intotdeauna vor exista persoane care ne iubesc, pe care le iubim. Existenta ni se complica in momentul in care aceste persoane nu coincid. La fel si situatia “Iubesc si sunt iubita: il iubesc pe vasile si ma iubeste ion” nu e un deziderat. De ce gandurile astea tocmai acum? Pur si simplu! Sau poate pentru ca iubirea impartasita pare a fi un subiect al romanelor siropoase, gen Sandra Brown. E adevarat, lucrurile frumoase vin in timp; e adevarat si ca odata marturisita, dragostea (poate ca) isi pierde din valoare, dar o data in viata as vrea sa stiu cum e! Nu e momentul si poate ca daca as avea-o nu as sti sa o pretuiesc, dar vreau sa am sansa sa ii dau cu piciorul. Tu, cel care mi-ai declarat dragostea,desi nu ai simtit-o, tu, cel care mi-ai spus-o, dar de teama sa nu iti raspund ai plecat cu “o alta”, tu, cel care te-ai prefacut ca ai simtit-o, tu, cel care nu mi-ai declarat-o, tu, cel care nu mi-ai demostrat-o, tu, cel care poate nu ai simtit-o niciodata…tu, trebuia sa ai rabdare! Trebuia sa mai astepti! Iar tu, cel care mi-ai spus-o si mi-ai demostrat-o, tu, cel care ai avut curajul, numai tu ai avut de suferit. Imi pare rau…

Replici...iluzii...prosti...

Bineinteles ca au existat replici referitoare la scrisoarea catre liceeni.
Unora nu le-a pasat, iar altii au spus "Pentru ce avem nevoie de unu' care sa ne spuna ce sa facem?".Eu fac parte din a 3-a categorie, care apreciaza astfel de indemnuri. Pentru ca suntem oameni slabi si avem nevoie sa ni se aminteasca sa fim mereu oameni adevarati. Daca ai trai macar o zi in viata reala, ai sti ca este mult mai greu sa te mentii pe "drumul drept"-bine, acum nu stiu cine impune dreptatea asta...societatea?si pana la urma ce legatura au ceilalti cu drumul tau? F**k them!(ca sa nu scriu fuck them ca sunt fata finuta:D)
Si legat de faza cu lumea reala si cea "nereala"(:)))- am observat ca tuturor ne plac iluziile, ne place sa ne amagim si fugim de realitate pentru ca, nu-i asa?;)), realitatea doare. Mie asta mi se pare lipsa de maturizare. De ce sa ne asumam raspunderea pentru faptele nostre? De ce sa intreprindem o actiune "mai altfel"?Asta ar insemna sa deranjam pe altii...si nu!noi nu vrem sa ne facem auziti. Bine, eu recunosc ca am fost de multe ori descurajata vazand cum prostii(si aici ma refer la oamenii obisnuiti,simpli, ca doar asta era sensul de baza al cuvantului) ne-o iau inainte si se multiplica ametitor de repede.
Si apropos de prosti(in continuare folosit cu sensul de oameni obisnuiti;))), vreau sa le multumesc! De ce? Pentru ca daca ar aprecia ce este cu adevarat bun si frumos, pentru ca daca s-ar implica, pentru ca daca ar fi deschisi catre nou, pentru ca daca nu ar mai trai in bezna gandurilor lor etc. asta ar insemna ca desteptii (categorie in care imi place sa ma includ;)) ar avea concurenta si automat mai putine sanse de afirmare:P Imi place enorm cand oamenii ma considera o ciudata doar pentru ca in loc sa ascult manele in autobuz prefer sa citesc, imi place cand se uita tampitit cum fac poze unei flori sau unei frunze in parc, dar cel mai mult imi place cand o pitzipoank sau un manelar imi spune "Esti altfel...chiar esti ciudata!"Imi place la nebunie! NU vreau sa fiu ca voi! Nu vreau sa ma identific cu o masa uriasa de mancatori de saorma si purtatori de tricouri cu gigolo nu stiu care si sclipici!

MULTUMESC!!!

P.S. Tot ce am scris a fost din invidie pentru ca, normal, nu am valoare, valoare, valoare...>:)