Povesti cu masti

Ai aparut dinaintea ochilor mei ca o fantasma, ca un fum, ca o iluzie...insa nu iti puteam vedea fata. Purtai o masca...Masca pe care eu ti-o construisem atent.

Iti pictasem jumatate de fata cu albul inocentei si iti stropisem obrazul stang cu rosu arogant. Cateva pete albastrui dezvaluiau putin din dezinvoltura cu care te prezinti in fata oricui. Emanai siguranta, succes si nonsalanta. Si, desi eu iti creasem masca, ma intimidai teribil. Ma blocam de fiecare data cand mi te imaginam si brusc imi aparea si mie pe chip o masca. A mea era verde pentru a transmite prospetime si speranta sau poate de invidie ca nu puteam avea si eu atitudinea ta. Insa ma multumeam cu faptul ca din spatele mastii paream si eu aceeasi inocenta, inofensiva... Eram fascinata de contrastul mastii tale, imi doream ca verdele sa se amestece cu rosu si sa cream o poveste colorata impreuna. Dar intr-o zi m-am trezit si te-am vazut fara masca. Si am ramas uimita! Incet-incet ai coborat de pe piedestalul pe care eu te asezasem. Acum erai un simpu muritor,iar misterul se spulberase. Si, fara sa stiu, am renunta si eu la masca mea...Verdele a ramas doar in ochi...
Pentru tine probabil si eu eram o fantasma, iar cand vraja a disparut realitatea s-a dovedit a fi insuficienta!

Ai fost al meu...

De fiecare data cand gelozia ma incerca, mi-ai demostrat ca esti al meu strangandu-ma in brate.
De fiecare data cand vreo “tipa bine” te analiza,m-ai asigurat ca esti al meu, zambindu-mi.
De fiecare data cand baietii faceau glume pe seama noastra, am stiut ca esti al meu pentru ca nu iti pasa.
De fiecare data cand ieseam separat “in lume” am stiut ca esti al meu pentru ca gaseai cate un pretext sa ma suni
si stiam ca vei fi acolo dupa o zi grea pentru ca erai al meu. Erai…
E ciudat cum tocmai eu, cea care credea ca nu va apartine niciodata unei persoane, folosesc atat de mult acest pronume posesiv. Si chiar daca nu ai fost niciodata al meu, imi lipseste faptul ca ma faceai sa cred ca asa e. Dar mi-am pierdut orice drept de a te mai crede al meu. O parte din mine nici nu vrea ca tu sa fii al meu, de teama momentului in care tu nu ai mai vrea sa fii…al meu. E prea tarziu sa mai fii al meu…si totusi atat de devreme.

Replici...iluzii...prosti...

Bineinteles ca au existat replici referitoare la scrisoarea catre liceeni.
Unora nu le-a pasat, iar altii au spus "Pentru ce avem nevoie de unu' care sa ne spuna ce sa facem?".Eu fac parte din a 3-a categorie, care apreciaza astfel de indemnuri. Pentru ca suntem oameni slabi si avem nevoie sa ni se aminteasca sa fim mereu oameni adevarati. Daca ai trai macar o zi in viata reala, ai sti ca este mult mai greu sa te mentii pe "drumul drept"-bine, acum nu stiu cine impune dreptatea asta...societatea?si pana la urma ce legatura au ceilalti cu drumul tau? F**k them!(ca sa nu scriu fuck them ca sunt fata finuta:D)
Si legat de faza cu lumea reala si cea "nereala"(:)))- am observat ca tuturor ne plac iluziile, ne place sa ne amagim si fugim de realitate pentru ca, nu-i asa?;)), realitatea doare. Mie asta mi se pare lipsa de maturizare. De ce sa ne asumam raspunderea pentru faptele nostre? De ce sa intreprindem o actiune "mai altfel"?Asta ar insemna sa deranjam pe altii...si nu!noi nu vrem sa ne facem auziti. Bine, eu recunosc ca am fost de multe ori descurajata vazand cum prostii(si aici ma refer la oamenii obisnuiti,simpli, ca doar asta era sensul de baza al cuvantului) ne-o iau inainte si se multiplica ametitor de repede.
Si apropos de prosti(in continuare folosit cu sensul de oameni obisnuiti;))), vreau sa le multumesc! De ce? Pentru ca daca ar aprecia ce este cu adevarat bun si frumos, pentru ca daca s-ar implica, pentru ca daca ar fi deschisi catre nou, pentru ca daca nu ar mai trai in bezna gandurilor lor etc. asta ar insemna ca desteptii (categorie in care imi place sa ma includ;)) ar avea concurenta si automat mai putine sanse de afirmare:P Imi place enorm cand oamenii ma considera o ciudata doar pentru ca in loc sa ascult manele in autobuz prefer sa citesc, imi place cand se uita tampitit cum fac poze unei flori sau unei frunze in parc, dar cel mai mult imi place cand o pitzipoank sau un manelar imi spune "Esti altfel...chiar esti ciudata!"Imi place la nebunie! NU vreau sa fiu ca voi! Nu vreau sa ma identific cu o masa uriasa de mancatori de saorma si purtatori de tricouri cu gigolo nu stiu care si sclipici!

MULTUMESC!!!

P.S. Tot ce am scris a fost din invidie pentru ca, normal, nu am valoare, valoare, valoare...>:)