Dupa o discutie nu foarte recomfortanta cu o persoana ce mi-a influentat viata mai mult decat as vrea sa recunosc am avut impulsul de a scrie un post penibil despre realtii, dezamagiri, happy –end si bineinteles, "the one".
Insa in momentul in care ma simteam mai nasol mi-a picat in mana un articol ce pot spune ca mi-a inseninat ziua. Trata exact aceeasi vesnica problema:goana dupa marea iubire. Erau prezentate exact situatiile in care fiecare dintre noi ne-am aflat la un moment dat(fie ca vrem sa recunoastem sau nu), gen "pana la 30 de ani il voi fi gasit deja pe Mr. Perfect", "nu pot sa ma implic in aceasta relatie pentru ca nu el nu e Prince Charming" etc. Tot felul de scenarii pe care le facem noi,plus societatea care ne baga pe gat clisee,cum ar fi ideea preconceputa ca fericirea consta in a avea un sot iubitor si o familie mare. Nu spun ca nu ar fi asa, insa in goana noastra dupa "relatia perfecta" se intampla sa catalogam orice alta relatie ce nu se ridica la "asteptarile" noastre ca find esuata. Intram in depresie, devoram o cutie intreaga de inghetata si stam si ne plangem de mila intr-un colt intunecat ca cei mai emo copii. Nu am nimic impotriva acestor persoane, dar eu imi doresc altceva pentru mine. Vreau sa ma pot bucura de fiecare 'poveste' fie ca dureaza o zi sau un an. Din fiecare experienta avem cate ceva de invatat, iar lucrurile mai putin placute ar trebui sa ne ajute sa atingem o anume maturitate emotionala. Uitandu-ma in urma la post-urile mele am realizat ca am intrat oarecum in aceasta "cursa catre fericire" si ca alergand uitam sa ma bucur de drum. Dar am pus STOP! De acum voi admira privelistea.:)
XOXO
