9 noiembrie

Ma auzi?
Vreau sa iti spun ceva.
 E important!
Dar nu ai avea cum...
esti departe si nu am cum sa iti spun ca ma gandesc la tine. Nici nu stiu daca iti e bine.
Azi scriu despre tine...pentru tine!
Poate vei afla intr-o zi si vei zambi.
 Vei zambi pe strada,
vei zambi intr-o seara
 sau vei zambi in patul altcuiva
 gandindu-te la mine.
Nu am uitat si tu stii...

Sweet september

De cateva zile norii plang...sa fie pentru ca ai disparut din viata mea? Nu, vremea nu s-a suparat cand ai plecat. Poate pentru ca inca speram sa te intorci. Intreg universul a inceput sa planga in momentul in care am realizat ca nu exista cale de intoarcere. Eu, vremea de afara, Bucurestiul, locurile umblate pentru ultima data, patul cel verde, mainile mele stiu ca vei ramane intr-un loc special, suspendat in timp. Chiar daca vrei sa ma uiti si chiar daca voi vrea sa te uit exista o forta superioara noua care ne va duce mereu in acel loc special...locul in care am fost 2. A fost intens, a fost fulgerator, a fost un vis si totusi o iluzie. Tricoul albastru
inca iti poarta mirosul, dar incet-incet se va estompa. Din acest motiv imi este frica sa il port si totusi o fac! Poate ca odata cu el se va estompa si privirea ta din mintea mea sau ideea ca as putea sa mai simt ceva. A fost intr-adevar sweet! I will always remember my sweet september!

Plati restante

Intreaga noastra viata este matematica. 1+1=2. Asa suntem invatati de mici, insa lucrurile se complica atunci cand 1 nu este ce pare a fi. Daca stam sa ne gandim putin, 1 poate fi vazut si ca 0.5+0.5 sau 0.1 de 10 ori sau n multe alte feluri.  Acesta este motivul pentru care uneori ne complicam existenta. Uneori 1 este simplu si fragil, iar alteori ne da batai de cap pentru ca 1 nu e singur, ci compus din mai multe parti mai mici. Putem trece cu vederea, putem gasi propriul algoritm de calcul, putem sa spunem chiar ca 2 e compus din  mai multe parti. Putem jongla, ne putem juca si putem pacali matematica vietii noastre pana la un punct. Acel punct cand matematica ne prinde din urma si ne cere socoteala. Ne putem bucura ca azi ne simtim de nota 10 pentru ca exista mai multi de 1 in ea, dar pana cand vom putea fi fericiti asa? Poate pana in momentul cand vezi mai mult zeroul din care e compus 10 si ajungi sa te simti si tu zero. Insa si 0 este un ideal atunci cand vezi ca parca iti da cu minus. Mai devreme sau mai tarziu calculele si combinatiile pe care nu le-ai luat in seama, ecuatiile nerezolvate la timp sau rezolvate superficial iti vor cere ele socoateala. Inevitabil ajungi la un moemnt dat si la geometrie si asa cum roata se invarte (vezi replica “what goes around comes around”) si sfera e rotunda. Unii spun ca repezinta perfectiunea. Eu sunt de parere ca exprima doar simplitatea. Dar este acea simplitate de care avem toti nevoie. Sfera, cercul sau zero e atunci cand la finalul calculelor, dupa ce ti-ai platit politele restante ajungi sa o iei de la capat. Devii incet-incet 1 in cautare de alt 1 pentru a forma acel 2. Acum cred ca 2 e cifra perfecta. 2 e perfect cand e simplu si curat. Tot ce putem face e sa incercam sa evoluam, sa crestem si sa ajungem sa fim 2 in 1 (cum spunea o piesa). 

http://www.youtube.com/watch?v=TOrnUquxtwA

Povesti cu masti

Ai aparut dinaintea ochilor mei ca o fantasma, ca un fum, ca o iluzie...insa nu iti puteam vedea fata. Purtai o masca...Masca pe care eu ti-o construisem atent.

Iti pictasem jumatate de fata cu albul inocentei si iti stropisem obrazul stang cu rosu arogant. Cateva pete albastrui dezvaluiau putin din dezinvoltura cu care te prezinti in fata oricui. Emanai siguranta, succes si nonsalanta. Si, desi eu iti creasem masca, ma intimidai teribil. Ma blocam de fiecare data cand mi te imaginam si brusc imi aparea si mie pe chip o masca. A mea era verde pentru a transmite prospetime si speranta sau poate de invidie ca nu puteam avea si eu atitudinea ta. Insa ma multumeam cu faptul ca din spatele mastii paream si eu aceeasi inocenta, inofensiva... Eram fascinata de contrastul mastii tale, imi doream ca verdele sa se amestece cu rosu si sa cream o poveste colorata impreuna. Dar intr-o zi m-am trezit si te-am vazut fara masca. Si am ramas uimita! Incet-incet ai coborat de pe piedestalul pe care eu te asezasem. Acum erai un simpu muritor,iar misterul se spulberase. Si, fara sa stiu, am renunta si eu la masca mea...Verdele a ramas doar in ochi...
Pentru tine probabil si eu eram o fantasma, iar cand vraja a disparut realitatea s-a dovedit a fi insuficienta!

Tic! Tac!

Tic! Tac! Iar eu privesc pe fereastra. Tic! Tac! E tarziu...E prea tarziu sa te mai intorci din drum si e prea tarziu sa iti cer asta. E prea tarziu sa te mai am si totusi cand te-am intalnit era devreme. Cand a trecut timpul? Cand s-a facut asa tarziu? E noapte! E intuneric! Doar cateva luminite se mai zaresc pe fereastra. Dar parca nu mai au stralucirea de alta data, stralucirea pe care o capata fiecare lucru impartit la doi. Dar e tarziu si am obosit...Am obosit sa incercsa te uit si am obosit sa mai sper. Luminile se sting si ele una cate una, iar sentimentele mi se cufunda intr-un intuneric dens. Nu se mai aude decat...Tic! Tac! e tarziu acum... sau poate ca atunci era prea devreme.

Alegeri

Da sau Nu? Viata e roz sau gri? Sa iti ascunzi sentimentele in spatele unui zambet sau sa te lasi descoperit cu riscul de a fi vulnerabil? Zi de zi facem alegeri, de cand deschidem ochii dimineata si pana cand punem capul pe perna seara. Dar azi am ales sa nu ma gandesc decat la mine. Am ales sa rad, am ales sa ma plimb si sa ma simt bine. Si chiar a functionat! ... O perioada! Insa cand picioarele obosite mi-au poposit o secunda, gandurile au inceput sa se desfasoare febril in mintea mea. Si, cum de cele mai multe ori gandim in imagini, am fost "bombardata" cu amintiri, dorinte si poate chiar regrete...priviri arzatoare, zambete strengaresti, miscari incitante, buze mincinoase sau maini puternice...Cum se pot aduna toate intr-o fractiune de secunda? Si cum pot fi ele in consens? De fapt, nu sunt! Pentru ca nu exista un EL/EA. Exista gesturi, cuvinte si intamplari...Exista diversi/e EI/ELE care ne influenteaza fara sa vrem. Si in momentul acela devin mai mult decat simple persoane, devin hoti de ganduri, de timp, de suflet. Acesti simpli EI/ Aceste simple ELE iti rapesc fara sa stii parti din tine. Si te trezesti osciland si balansandu-te, mai ceva ca pendula unui ceas, intre priviri caprui sau azurii, intre gesturi retinute sau ostentative, intre...EI/ELE. Si trebuie sa alegi. Sa alegi fara indoieli pentru ca odata facuta alegerea nu  e loc de dat inapoi. E greu, dar intr-un fel frumos pentru ca astfel ne asumam responsabilitatea si cream "povesti de spus nepotilor".

Lectia de singuratate

Exista momente frumoase in viata noastra, momente pe care nu le-am putea uita nici daca am suferi de amnezie, momente ce se impregneaza in suflet si nu in minte...Exista acele momente pe care le traiesti, pur si simplu! Si exista acele momente in care ramai tu cu tine si iti amintesti de clipele in care ai simtit ca traiesti cu adevarat: cand el te saruta, cand simteai fiori la o simpla privire si cand ai fi facut orice ca sa prelungesti acea stare de...,, indragosteala”.  Cand ramai singur te napadesc deodata tot felul de sentimente, ganduri si framantari. Oare...? Cand...? Cum...? si mai ales de ce?Poate de asta unele persoane nu pot sta singure. Ce mai poti face atunci cand nu mai ai ce sa iti spui?  E oare vorba de “nu pot”, “nu vreau” sau “nu stiu” sa fiu singur/a? Personal cred ca e o combinatie, cate putin din fiecare...In primul rand eu nu stiu sa fiu singura. Mi-a placut intotdeauna sa fiu inconjurata de oameni care sa ma faca sa ma simt bine, cu care sa port discutii interesante si care sa imi ofere putin din timpul lor. Dar oare eu ce am oferit in schimb? Sau poate nu ar trebui privita situatia ca un schimb, ca o negociere, ca un targ in piata? De ce imi pun astfel de intrebari? Pentru ca singuratatea te indeamna sa te gandesti la cai verzi. E atat de nesuferita si totusi e un bun psiholog pentru ca te face sa te intrebi lucruri si sa gasesti raspunsuri. Dar sunt incepatoare la acest capitol si nu stiu cum ar trebui sa procedez...de asta nu stiu sa fiu singura. Si nu stiu pentru ca nu am vrut asta pana acum. Poate ca imi era teama sau poate pentru ca nu am putut. Imi place sa fiu rasfatata, sa fiu alintata, sa mi se acorde atentie si cred ca a inceput sa imi placa sa si ofer altei persoane din timpul meu, din trairile mele, din mine...E al naibii de greu! Insa a venit momentul sa port o discutie cu doamna singuratate si sa ii povestesc despre mine. Ce poate fi mai frumos! Fiecare ar trebui sa faca asta la un moment dat...

As vrea...

As vrea sa te urasc pentru ca astfel as uita cum ma saruti pe frunte si cum ma iei in brate cand mi-e frig. As vrea sa te urasc pentru ca nu as mai vrea sa te vad sau sa te simt. As vrea sa te urasc pentru ca m-ar durea mai putin decat sa te iubesc.Ar fi mai simplu sa te urasc. Dar cred ca daca te-as uri, tot te-as iubi. Vezi tu, de la dragoste la ura e doar un mic pas. Ambele sentimente sunt la fel de puternice si nimicitoare. Si ce e cel mai rau e ca nu as putea sa te urasc decat daca m-ai rani. Si poate ai facut-o, iar asta m-a facut sa te iubesc mai mult. Sau poate ca te iubesc atat de mult pentru ca nu mai ranit niciodata. Nu ai face niciodata asta pentru ca te gandesti la cei din jurul tau, pui pret pe sentimentele altora si pui fericirea ta pe planul doi pentru altii, cei care merita. Esti perfect! Si te iubesc pentru asta! Si te urasc pentru asta! 

In oglinda

Te privesc…te-ai maturizat sub ochii mei chiar daca nu stiu cand a trecut timpul. Te privesc cand iubesti , cand te bucuri si cand razi. Insa doar atunci cand suferi si ai indoieli ma privesti si tu. Te-am analizat atunci cand cautai acel “ceva”, am zambit cand credeai ca l-ai gasit, iar acum cand nu mai poti zambi decat mecanic  te-ai gandit sa privesti spre mine. Te-ai gandit sa ma descoperi, sa afli ce imi place, sa afli cum imi pun grabita o masca dimineata pentru ca apoi seara sa o dau jos.  Si mirarea te-a cuprins cand ai vazut ca sub acea masca raman doar  urmele rimelului intins sub greutatea lacrimilor . Nu ai stiut de existent mea pana acum…Dar acum vrei sa imi vorbesti, sa imi spui cat de greu e sa nu te poti lasa prada clipelor de fericire si, mai mult de atat, cum e sa tanjesti dupa ele. Ai cautat dintotdeauna binele, dar si raul si chiar te-ai jucat mult timp osciland intre cele doua. Iar acum ca e bine, iti e dor de rau? Stiam ca va veni ziua in care iti vei intoarce privirea spre mine, stiam ca va veni ziua in care vei vrea sa imi vorbesti si mai ales stiam ca va veni ziua in care te vei intreba “ce se va intampla mai departe?”. Nu am cum sa iti raspund la aceasta intrebare. Tot ce pot sa fac e sa te privesc in continuare ori de cate ori ma vei privi si tu...

Anotimpuri

Imi lipsesti! Da, tu! Cu soare, cu nisip, cu voie buna, cu pasiune si zambet! Cu povesti si plimbari, cu certuri si furtuni, cu nori si adieri, cu caldura si distractie!
Toamna are si ea farmecul ei,dar oricat as indragi-o, nu pot sa o iubesc! Are culori aramii, miros de frunze si fosnet de soapte...ii sunt recunoascatoare pentru ca ea mi-a adus iubirea, dar o si urasc pentru ca...
Iarna are haine groase si miros de scortisoara. Imi place ciocolata ei calda si vinul fiert si merele coapte, dar nu-i de ajuns!
Primavara parca e mai bine...flori, fuste, raze, cantec de pasarele, primii pasi tinandu-se de mana...
Dar imi lipsesti! Da, tu, VARA!

Wind of change

Vremea trece,iar lucrurile,oamenii,locurile se schimba! Si eu m-am schimbat!

Nu iti mai povestesc despre rasarit de soare la mare, despre printi fermecati sau suferinta. Nu mai stii cand rad,cand plang,cand sunt melancolica sau cand zambesc. Acum chiar daca m-ai vedea zambind,ai crede ca sunt fericita,desi poate as avea atatea sa-ti marturisesc. Sau tacerea mea ti-ar crea o stare de disconfort si nu ai putea-o suporta spre deosebire de alte dati cand stiai ce vreau sa spun fara sa deschid gura. Poate ca ne maturizam. Cu siguranta fiecare experienta ne-a marcat in mai mare sau mai mica masura, dar oare am devenit oameni mai buni? Am devenit ce visam sa fim “cand vom fi mari”? Eu pot spune ca am descoperit laturi noi ale personalitatii mele. Am descoperit ca imi place sa ascult ploaia, am observat ca ma intriga oamenii din metrou, ca ma simt fascinata de persoanle care isi urmeaza visurile si in aceeasi masura ma simt legata de persoanele care au timp sa-mi descopere dorintele. Imi place sa stiu ca exista acea persoana pe care o pot suna la orice ora din noapte, ca exista acea persoana care imi spune mereu o vorba buna, ca exista acea persoana care ma aduce cu picioarele pe pamant. Este pacat insa ca niciuna din acele persoane nu te poate inlocui. Ar fi mai simplu asa. Dar eu iti scriu…uneori…atunci cand imi aduc aminte.

In gara...

Decembrie. Peronul unei gari. Nu e urma de ninsoare. Si nici de soare. Doar vantul mai bate, muscand din bagajul meu bursusit cu vise, amintiri, dorinte, regrete...Nu, regrete nu! Regretele nu isi au locul in bagajul meu. Chiar daca unele experiente sunt ascunse in buzunare cu fermoare, nu e loc de regrete.
Astept...pe peronul garii. E o gara moderna, nu pustiita ca in cartile lui Paler. Si nici ciorile nu croncane sinistru deasupra ei. Aici zgomotul provine de la pasii calatorilor grabiti sa prinda trenul vietii lor. Unii intarzie, altii il pierd. Uneori se intampla sa intarzie trenul sau...sa nu vina deloc. Dar eu astept... sunt sigura ca al meu va veni pentru ca imi doresc sa vina. In viata trebuie sa ai grija ce iti doresti...
Astept... si ma uit in jur. Fiecare persoana trage dupa ea bagajul sau. Am vazut trolere colorate ce ascundeau cele mai marsave ganduri,am vazut genti mari de voiaj pline cu sperante si am vazut persoane ce isi duceau intreaga poveste intr-o geanta de mana. Ar trebui sa iti va mai spun cate ceva si despre bagajul meu,nu? Ei bine,bagajul meu nu iese cu nimic in evidenta. Poate doar cateva brelocuri cu valoare sentimentala fac diferenta. Eu car pe unde merg o doza de optimism, niste voie buna, ceva ambitie(ca altfel nu as putea cara un bagaj asa voluminos) si printre altele niste samanta de vorba(ca nu stii cand ai nevoie), putina viziune si neaparat un talisman(pentru noroc). Trebuie sa recunosc ca uneori bagajul devine prea greu pentru mine. Poate din cauza catorva dezamagiri, a unor lacrimi si a rautatilor. Dar am avut norocul (poate spre ghinionul altora) sa gasesc persoane saritoare care sa ma ajute si sa ma scoata din impas. Evident ca in schimbul "serviciilor prestate" le-am impartasit catva din povestea mea. Dar nu stiu din ce cauza nimeni nu a ascultat pana la final. Cu toate acestea, multumeam politicos, uram toate cele bune si asteptam in continuare...Ca si acum! Dar iata ca soseste trenul. Of! Iar e prea greu bagajul. Dintr-o data simt o mana care se ofera sa ma ajute...Mana are ochii albastri. "Incantata de cnostinta!". "Cam greu bagajul", imi apusera ochii albastri zambind tematori. "Daca ai sti cate am in el!" . "Vrei sa imi povestesti?" Am zambit si am pornit impreuna in acelasi tren. Sper sa nu se dea jos prea devreme...

Ai fost al meu...

De fiecare data cand gelozia ma incerca, mi-ai demostrat ca esti al meu strangandu-ma in brate.
De fiecare data cand vreo “tipa bine” te analiza,m-ai asigurat ca esti al meu, zambindu-mi.
De fiecare data cand baietii faceau glume pe seama noastra, am stiut ca esti al meu pentru ca nu iti pasa.
De fiecare data cand ieseam separat “in lume” am stiut ca esti al meu pentru ca gaseai cate un pretext sa ma suni
si stiam ca vei fi acolo dupa o zi grea pentru ca erai al meu. Erai…
E ciudat cum tocmai eu, cea care credea ca nu va apartine niciodata unei persoane, folosesc atat de mult acest pronume posesiv. Si chiar daca nu ai fost niciodata al meu, imi lipseste faptul ca ma faceai sa cred ca asa e. Dar mi-am pierdut orice drept de a te mai crede al meu. O parte din mine nici nu vrea ca tu sa fii al meu, de teama momentului in care tu nu ai mai vrea sa fii…al meu. E prea tarziu sa mai fii al meu…si totusi atat de devreme.

Proba de creatie

Introducere basm: A fost odata ca niciodata o printesa vioaie, cu ochi mari si verzi, un copil dorit ce a umplut regatul de lumina odata cu venirea pe lume. Real life: Regatul de clestar e de fapt o inchisoare infecta, iar garzi sunt chiar cei care ar trebui sa te aprecieze cel mai mult. Nu exista balauri, ci doar oameni parsivi ce isi urmaresc interesele; nu exista lanturi, ci mediocritatea din care incerci sa evadezi; nu exista Fat-Frumos ce vine sa te salveze, ci doar iluzia…

Film prost: Intr-o familie ce locuia intr-un cartier select se naste fiica mult-dorita, iar parintii ii sunt alaturi pe tot parcursul vietii, inclusive in final, cand are ea insasi copii.Asta ar fi scena clasica dintr-un film apreciat de spectator. De fapt, parintii ce isi doreau atat fiica, ajung fie sa o sufoce cu dragostea lor, ori sa dea doi bani pe visele, sperantele si aspiratiile ei…copilul, in disperare de cauza decide sa nu aiba familia lui, devine instabil emotional sau comite vreun gest extrem.

Teatru:

Decor: o sala de spital

Personaje: doctoral, mama, tatal, copilul

Fericire maxima, plansete de bucurie, scancet de copil…

Decor: camera decorate modest

Personaje:mama, copilul(fara doctor-evident si fara tata-ce ar fi fost oricum de décor)

Scena tensionata…Mama ii adreseaza fiicei cuvinte jignitoare, acesta raspunde pe masura, tipete, lamentari, victimizari…final dramatic: una dintre ele cedeaza. Fizic! Un nume este sters de pe lista celor ce se invart inca in caruselul numit viata.

As fi trebuit sa dau la ATF, nu?Sunt buna de regizor;)

Jucarii si jucarele II

Se spune ca diferenta dintre adulti si copii consta in pretul jucariilor. Daca in copilarie parintii imi cumparau o papusa pentru a-mi aduce zambetul pe fata, acum imi procur singura “jucariile” ce imi satisfac anumite nevoi. Femeile isi cumpara tot felul de nimicuri, dar cele mai de pret “jucarii” sunt cele pentru care nu dam bani. Fie ca ne aducem aminte de Ken cel musculos, papuselul cu masina “Fulger” sau doctorasul in halat alb…orice femeie vrea sa aiba jucaria ei. Dar ce se intampla cand ne vedem in situatia de a imparti ‘jucariile’? Copilul rasfatat din noi iese la iveala. In copilarie eu nu imparteam jucariile, obicei ce s-a pastrat in timp. Nu imi placea sa stiu ca mainile alcuiva au pipait frivole jucaria mea, ca mi-au imbracat sau dezbracat papusa dupa bunul lor plac sau mai rau, ca mi-au stricat-o. Sunt egoista! Prefer sa am jucariile mele. Cand eram mica aveam un iepuras de plus preferat, cu rochita si frundita, acum…nu mai are rochita si nici fundita. Si poate ca nu mai e doar unul. Odata cu trecerea timpului ne dam seama ca a ne limita la o singura papusa, cand pe piata exista o oferta asa variata, este destul de greu, mai ales cand sunt ambulate atat de frumos sau au atatea intrebuintari. Exista papusi care ne ajuta sa dormim sau care, din contra, ne tin treze toata noaptea, papusi care ne spun vorbe vrajite, mai ceva ca in povesti, papusi care ne aduc zambetul pe buze sau care ne ajuta sa ne maturizam. Indiferent de preferinte, orice femeie poate gasi o jucarie pe gustul ei(sau mai multe). Cat timp o va pastra si cum se va juca cu ea…nici ea nu stie!

Jucarii si jucarele

Inca de cand suntem mici descoperim fascinanta activitate de a manipula.
E adevarat, cand suntem mici manipulam jucariile, papusile si masinutele in sensul propriu al cuvantului : “A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manevra”(DEX online). Cu timpul, insa, acest cuvant capata alta semnificatie. Eu, ca o studenta la comunicare constiincioasa, ar trebui sa stiu mai bine decat oricine ca manipularea este actiunea prin care un individ/grup este determinat sa gandesca si sa actioneze conform intereselor initiatorului (si nu ale sale), avand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Cu alte cuvinte…a manipula inseamna a obtine ce vrei fara ca celalalt sa isi idea seama;). Dar pornisem de la jucarii…in copilarie papusica Barbie ramane cu frumosul Ken,toate intalnirile decurg minunat si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Ca in povesti… Si cu povestile e alta nebunie. Suntem indoctrinati inca de mici, ni se implanteaza ideea ca fericirea pana la adanci batraneti este un “must” si doar lupul cel rau are de pierdut in final. Dar ce se intampla atunci cand crestem si ne dam seama ca datele problemei se schimba? Cum reactionam cand ne dam seama ca e posibil sa nu fim “fericiti pana la adanci batraneti” ? Manipulam! Ne amintim de copilarie si, asa cum alta data papuselele faceau ce voiam noi, acum, prin tehnici de persuasiune ce distorsioneaza adevarul, ne atingem scopurile folosindu-ne de ceilalti. La fel cum exista mai multe moduri de a te juca cu papusi, tot asa exista mai multe metode de a manipula si tot atatea instrumente: psihologice, sentimentale, materiale, sexual s.a., in final toate au aceeasi intrebuintare: aceea de a ne duce spre drumul catre “fericire”. Si…putem fi condamnati pentru asta? In niciun caz…povestile copilariei noastre sunt de vina!

To be continued...

Iubesc...si sunt iubita

Exista o gluma care spune ca femeia are nevoie de 4 animale pe langa ea: o vulpe la gat, un jaguar in garaj, un tigru in pat si un bou care sa-i suporte cheltuielile. Pe acelasi sistem, pentru a fi fericita, o femeie are nevoie de un barbat tandru, care sa stie cum sa ii vorbeasca, un barbat care sa stie sa o domine cand e nevoie, un barbat care sa ii ofere atentia cuvenita etc…si ce e cel mai important: ca ei sa nu se cunoasca!:-) pare amuzant, dar pus in practica nu e chiar asa. Intotdeauna vor exista persoane care ne iubesc, pe care le iubim. Existenta ni se complica in momentul in care aceste persoane nu coincid. La fel si situatia “Iubesc si sunt iubita: il iubesc pe vasile si ma iubeste ion” nu e un deziderat. De ce gandurile astea tocmai acum? Pur si simplu! Sau poate pentru ca iubirea impartasita pare a fi un subiect al romanelor siropoase, gen Sandra Brown. E adevarat, lucrurile frumoase vin in timp; e adevarat si ca odata marturisita, dragostea (poate ca) isi pierde din valoare, dar o data in viata as vrea sa stiu cum e! Nu e momentul si poate ca daca as avea-o nu as sti sa o pretuiesc, dar vreau sa am sansa sa ii dau cu piciorul. Tu, cel care mi-ai declarat dragostea,desi nu ai simtit-o, tu, cel care mi-ai spus-o, dar de teama sa nu iti raspund ai plecat cu “o alta”, tu, cel care te-ai prefacut ca ai simtit-o, tu, cel care nu mi-ai declarat-o, tu, cel care nu mi-ai demostrat-o, tu, cel care poate nu ai simtit-o niciodata…tu, trebuia sa ai rabdare! Trebuia sa mai astepti! Iar tu, cel care mi-ai spus-o si mi-ai demostrat-o, tu, cel care ai avut curajul, numai tu ai avut de suferit. Imi pare rau…

Fun

Indeed!

Exchanging body heat in the passenger's seat. (clipped to polyvore.com)

Jumatati de masura

Astazi sunt fericta!Sunt pe cale de a-mi atinge unul din telurile pe anul acesta. De fapt, sunt fericta doar pe jumatate. Mai de asteptat si de muncit putin (sau mai mult). Toate lucrurile frumoase se lasa asteptate. Iar noi, oameni cu vise marete ce se imbata cu fericirea unei clipe, ne multumim cu orice crampei de implinire care ni se ofera. Fericirea vine intotdeauna in portii mici, iar daca se depaseste masura, gustul pelinului se face simtit la scurt timp. De ce trebuie sa ne multumim doar cu jumatati de masura si nu putem savura o cupa plina de nectar? Privind insa din alta perspective putem considera ca in viata trebuie sa existe intotdeauna un echilibru si de aceea momentele frumoase, implinitele si realizarile trebuie dublate de insuccese, dezamagiri sau tristete. Daca nu ar exista gustul amarui cum am mai aprecia dulceata vietii? Pe sistemul “ ca sa fie bine, sa nu fie rau”…va doresc sa aveti parte de echilibru.

Si asa se explica de ce noi, femeile, avem pantofi si genti si rochii si...tot asa:))

The Girl You Don't Know (clipped to polyvore.com)